Descarcă pdf  

Devotional zilnic cu anecdote experiențe și învățături biblice (versiunea în română)

Descarcă pdf  

Această carte se ocupă de un subiect de interes mondial. Într-un număr fără precedent, programele de televiziune prezintă relatări cu privire la implicarea îngerilor în treburile oamenilor. Ziare de scandal publică povestiri despre numeroase apariții de vizitatori extratereștri. Librăriile etalează, raft după raft, volume ce se ocupă cu lumea supranaturală, iar vânzările sunt mari. În toate țările, oamenii își pun întrebări de felul: Dacă îngerii există, cine sunt ei de fapt? Sunt ei spiritele morților? Sunt ei prietenoși sau ostili? Pot ei comunica cu noi? Majoritatea răspunsurilor date de “cei autorizați” nu-l satisfac pe căutătorul sincer după adevăr. Multe dintre răspunsuri reprezintă doar niște speculații. Unele dintre acestea sunt făcute într-adins senzaționale, iar altele se bazează pe o interpretare eronată a Scripturii. Spre deosebire de acestea, cartea de față cuprinde informații inspirate. Ea oferă răspunsuri întemeiate puternic pe Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu doar expune adevărul despre îngeri, ci, credem noi, îl conduce pe cititor într-o mai profundă experiență spirituală. Primul capitol ne prezintă o privire generală asupra existenței și activităților ființelor din lumea nevăzută. Capitolul al doilea ilustrează câteva din numeroasele căi prin care îngerii sunt implicați în viața oamenilor. Începând cu capitolul 3, cartea prezintă, în secvențe istorice, o suită de evenimente și experiențe în care îngerii au jucat un rol major. Începe cu răzvrătirea lui Lucifer în cer, înainte de crearea acestei lumi, și se încheie cu rolul îngerilor în mărețele evenimente din viitor. Acest volum constituie o carte — resursă de neprețuit, însă este mai mult decât atât; este o carte care dă la o parte vălul dintre lumea văzută și cea nevăzută. Ea descoperă implicarea îngerilor în evenimentele pe care istoricii seculari le-au raportat, dar nu le-au putut explica, și dă cititorului simțământul că este martor ocular al acestor evenimente — o experiență într-adevăr extraordinară! Noi credem că această carte va fi prețuită de căutătorii de adevăr de pretutindeni din lume, că ea îi va ajuta să recunoască manifestările contrafăcute ale spiritelor și că, în viața lor de zi cu zi, Dumnezeu îi va conduce să caute și să se bucure de părtășia îngerilor sfinți.

Descarcă pdf  

ISUS. Ai mai auzit de El, ai citit sau ai cântat despre El. In paginile cărţii pe care o ţii în mână, încercăm să prezentăm o perspectivă aparte asupra Mântuitorului lumii, una în care vom pune accent pe un singur lucru – cum S-a purtat Isus cu oamenii. El i-a primit la Sine pe păcătoşi, pe desfrânate şi pe hoţi. A fost plin de compasiune faţă de cei fricoşi, timizi şi întristaţi, dar i-a mustrat pe cei mândri şi pe cei care se bazau pe o îndreptăţire proprie.
Isus S-a purtat cu demnitate şi ca un apărător al oricărui grup minoritar al vremii Sale. Dar cum s-au purtat oamenii cu El?
Eşti invitat pe calea către Hristos, într-o trăire în care să fii… asemenea lui Isus.

Descarcă pdf  

Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Iisus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.

Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea susţinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

Descarcă pdf  

Descarcă pdf  

Predica de pe Munte este binecuvântarea cerului dată lumii, — un glas de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată omenirii spre a-i fi legea datoriei, lumină din cer, speranță și mângâiere în mijlocul greutăților, bucurie și alinare în toate pribegiile și peregrinările vieții. Aici, Prințul propovăduitorilor, Maestrul-Învățător, rostește cuvintele pe care I le-a dat Tatăl. Fericirile sunt salutul lui Hristos, nu numai pentru aceia care cred, ci pentru întreaga familie omenească. El pare a fi uitat pentru o clipă că este în lume, și nu în ceruri, și folosește salutarea care este familiară unei lumi pline de lumină. De pe buzele Sale se revarsă binecuvântări, ca izbucnirea unui șuvoi de viață îmbelșugată, de multă vreme stăvilit. Domnul nu ne lasă să ne îndoim câtuși de puțin în ce privește trăsăturile de caracter pe care El le va aproba și binecuvânta întotdeauna. El Își întoarce privirile de la ambițioșii favoriți ai lumii acesteia, spre aceia pe care ei i-au dezmoștenit, numindu-i fericiți pe toți aceia care primesc lumina și viața. Celor săraci cu duhul, celor blânzi, celor smeriți, celor întristați, celor disprețuiți, celor prigoniți, El le deschide brațele Sale ca un refugiu, zicând: “Veniți la Mine … și Eu vă voi da odihnă.” Domnul Hristos poate să privească asupra nenorocirii omenești, fără nici o umbră de părere de rău că l-a creat pe om. În inima omenească, El vede mai mult decât păcat, mai mult decât nenorocire. În nemărginita Sa iubire și înțelepciune, El vede posibilitățile omului, înălțimea la care acesta poate ajunge. Isus știe că, deși ființele omenești au abuzat de însușirile lor și au distrus demnitatea dată lor de Dumnezeu, totuși Creatorul trebuie să fie proslăvit prin răscumpărarea lor. Cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor își vor păstra totdeauna puterea lor. Fiecare propoziție este un giuvaer din tezaurul adevărului. Principiile enunțate în această predică sunt pentru toate veacurile și pentru toate clasele sociale. Cu putere divină, Domnul Hristos și-a exprimat credința și nădejdea când a pus în rândul celor fericiți diferite categorii de oameni, din pricină că și-au format caractere neprihănite. Trăind viața Dătătorului vieții, prin credința în El, oricine poate ajunge ținta înfățișată în cuvintele Sale.

Descarcă pdf  

A cincea carte a Noului Testament a fost cunoscută dintotdeauna sub numele de Faptele Apostolilor; dar titlul acesta nu se găseşte în paginile cărţii. Unul dintre primele manuscrise, Codex Sinaiticus, dă ca titlu al acestei cărţi a Noului Testament numai Faptele, fără să amintească ceva de apostoli. Există un motiv pentru acest lucru. Se intenţiona ca Faptele să fie ceva mai mult decât o scurtă istorie a lucrării de slujire a celor doisprezece apostoli, cu mult mai mult decât prezentarea principalelor evenimente din viaţa şi activitatea celor patru apostoli: Petru, Iacov, Ioan şi Pavel.

Cartea Faptelor a fost scrisă de “preaiubitul doctor” Luca, un convertit dintre Neamuri, pentru întreaga biserică, atât pentru Iudei, cât şi pentru Neamuri. Deşi acoperă o perioadă puţin mai mare de trei decenii, ea este plină de importante lecţii şi învăţături pentru biserica din toate veacurile. În Cartea Faptelor, Dumnezeu arată în mod clar că şi astăzi creştinii trebuie să trăiască experienţa aceluiaşi Duh Sfânt care, în Ziua Cincizecimii, a venit cu putere asupra ucenicilor şi a făcut ca solia Evangheliei să se răspândească, ca focul în arie, în lumea cunoscută pe atunci. Faptele Duhului Sfânt – prin Petru şi Pavel, Ioan şi Iacov, cum şi prin ceilalţi apostoli – pot şi trebuie să se repete în viaţa şi activitatea copiilor slujitorilor lui Dumnezeu, de astăzi.

Modelul abrupt în care se încheie cartea Faptelor nu este incidental; el sugerează în mod deliberat faptul că această extraordinară relatare este neterminată şi, de asemenea, că faptele lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, trebuie să continue în toată dispensaţiunea creştină, fiecare generaţie adăugând un capitol plin de frumuseţe şi putere la cele precedente. Faptele prezentate în această valoroasă carte sunt, în cel mai real sens al Cuvântului, faptele Duhului Sfânt, pentru că, în vremea apostolilor, Duhul Sfânt a fost acela care era prezent ca sfătuitor şi ajutor al conducătorilor creştini. În Ziua Cincizecimii, ucenicii care se rugau au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au predicat Evanghelia cu putere. Cei şapte bărbaţi aleşi ca diaconi au fost “plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune” (Fapte 6,3). Duhul Sfânt a fost acela care a consacrat pe Saul pentru lucrare (Fapte 9,17), care a pus deoparte pe Barnaba şi Saul, pentru lucrarea misionară (Fapte 13,2-4), care a fost prezent în adunarea Bisericii din Ierusalim (Fapte 15,28), cum şi în călătoriile misionare ale lui Pavel (Fapte 16,6.7). Când biserica a suferit persecuţii din partea romanilor şi a iudeilor, Duhul Sfânt a fost acela care a susţinut pe credincioşi şi i-a păstrat, ocrotindu-i de erezii.

Faptele Apostolilor este una dintre ultimele cărţi scrise de Ellen G. White. Ea a fost publicată cu câţiva ani mai înainte de moartea sa. Este una dintre cele mai deosebite lucrări ieşite de sub pana ei. Cititorul interesat va găsi în ea lumină şi inspiraţie pentru o clasă şi puternică vieţuire şi mărturie creştină. Solia cărţii este actuală, aşa cum a fost totdeauna, şi acest lucru se reflectă în efortul autoarei de a arăta că secolul douăzeci va trebui să fie martor al unei revărsări a puterii Duhului Sfânt cu mult mai mare decât aceea din ziua Cincizecimii. Lucrarea de vestire a Evangheliei nu trebuie să se încheie cu o mai mică manifestare a puterii Duhului Sfânt decât au marcat începuturile ei.

Cu acest volum se încheie publicarea în limba română a ciclului “Conflictul Veacurilor”, alcătuit din cărţile: “Hristos Lumina Lumii”, “Tragedia Veacurilor” (Marea Luptă), “Patriarhi şi Profeţi”, “Profeţi şi Regi” şi, acum, “Faptele Apostolilor”.

O comoară inepuizabilă de adevăr dumnezeiesc, prin care cititorul poate cunoaşte şi retrăi evenimentele deosebit de strălucite din prima biserică creştină şi, în acelaşi timp, poate fi ocrotit de subtilele înşelăciuni ale vrăjmaşului sufletelor, fiind astfel inspirat şi întărit ca, prin viaţa şi activitatea sa, să completeze, în această generaţie, raportul ceresc al Faptelor Apostolilor, al glorioaselor experienţe în slujba lui Dumnezeu şi a Evangheliei Sale.

Descarcă pdf 

Capacitatea de a gândi profund și de a vorbi simplu este un dar special. Acest fapt este adevărat mai ales atunci când vine vorba de chestiuni controversate. Și, dacă există, sunt puține cărțile de care am cunoștință, care să îndeplinească  această sarcină precum cartea lui Dennis Priebe, Față în față cu adevărata Evanghelie.

Pastorul Dennis Priebe a fost profesorul meu la Pacific Union College în perioada de început a anilor 1980. A fost privilegiul meu să lucrez ca secretar al său în timpul ultimului meu an la teologie. De atunci eu însumi am fost martorul clarității și discernământului care au însoțit lucrarea pastorului Priebe, atât în sala de clasă cât și în seriile de prezentări publice. Efortul lui a fost cu adevărat o binecuvântare pentru multe mii de suflete.

Chestiunile legate de păcat, de mântuire, ce a venit Isus să înfăptuiască și cum viața Sa poate fi trăită în experiența creștinilor consacrați, au stârnit de ceva ani de zile discuții viguroase în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Mulți se plâng că problemele sunt prea complicate și că doar cineva cu o diplomă academică le poate înțelege. Cartea lui Priebe face însă limpezi aceste chestiuni.

Este convingerea mea fermă, în calitate de pastor și student pe viață al acestor întrebări, că doar o întoarcere din toată inima la autoritatea supremă a Scripturii și a scrierilor Spiritului profetic va aduce unitate bisericii în aceste puncte de doctrină. Opinia omenească, educația omenească și experiența umană au fost prea mult timp amestecate cu sfatul scris al lui Dumnezeu. Odată ce scoatem Cuvântul scris din încrengătura speculației omenești și din capriciile experienței, ceea ce Dumnezeu are de spus despre aceste subiecte va fi din nou clar.

Este rugăciunea mea ca această tipărire a cărții pastorului Priebe în limba română să aducă mesajului ei cea mai răspândită expunere posibilă, iar promisiunea ei glorioasă de biruință totală asupra păcatului în această viață, prin puterea locuirii lăuntrice a Duhului Sfânt, să inspire mulțimi să-și pregătească inimile și viețile pentru a-L întâmpina pe Domnul lor în pace.

Descarcă pdf  

Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfăţişarea lui, ca şi a celorlalţi îngeri, era blândăşi exprima fericire. Fruntea lui era înaltăşi lată, arătând un intelect plin de putere. Înfăţişarea lui era perfectă, iar statura nobilăşi maiestuoasă. O lumină deosebită îi radia pe faţăşi strălucea în jurul lui, mai luminoasăşi mai frumoasă decât în jurul celorlalţi îngeri; totuşi Domnul Hristos, preţiosul Fiu al lui Dumnezeu, era superior întregii oştiri îngereşti. El era una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creaţi. Lucifer era invidios pe Domnul Hristos şi treptat a preluat comanda care-I revenea numai lui Hristos. Marele Creator a convocat întreaga oştire cerească pentru ca, în prezenţa tuturor îngerilor, să-I acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost aşezat pe tron cu Tatăl şi mulţimea cerească a îngerilor sfinţi era adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca şi propria Lui prezenţă. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca şi cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de creaţiune a pământului şi a fiecărei vieţuitoare care avea să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia şi planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur. Voia Tatălui avea să fie împlinită în El. Lucifer era invidios şi gelos pe Domnul Isus Hristos. Totuşi, atunci când toţi îngerii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-I recunoască supremaţia, înalta autoritate şi dreptul de a conduce, Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar inima îi era plină de invidie şi ură. Hristos a fost luat în sfatul special al lui Dumnezeu ca să colaboreze la planurile Sale, în timp ce Lucifer nu le cunoştea. El nu înţelegea şi nici nu i-a fost permis să cunoască planurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos, însă, a fost recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea şi autoritatea Sa trebuia să fie aceleaşi cu ale lui Dumnezeu Însuşi. Lucifer credea că el era un favorit în cer, printre îngeri. El a fost mult înălţat, dar aceasta nu l-a făcut să aducă recunoştinţăşi laudă Creatorului său. El aspira la înălţimea lui Dumnezeu Însuşi. S-a încrezut în poziţia lui înaltă. Ştia că era onorat de îngeri. Avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele Creator, iar razele nesfârşite de lumină glorioasă care Îl învăluiau pe Dumnezeul cel veşnic străluceau în mod special asupra lui. El se gândea la felul în care îngerii îi ascultau ordinele cu plăcere şi promptitudine. Nu erau oare veşmintele lui strălucitoare şi frumoase? De ce ar trebui ca Hristos să fie onorat astfel înaintea lui? Lucifer a părăsit prezenţa imediată a Tatălui, nemulţumit şi plin de invidie împotriva Domnului Hristos. Ascunzându-şi planurile adevărate, el a adunat oastea îngerilor. Începu săvorbească, iar subiectul era chiar el. Ca unul mâhnit, el a subliniat preferinţa pe care Dumnezeu I-o acordase lui Isus, neglijându-l pe el. Le-a spus îngerilor că toată dulcea libertate de care se bucuraseră era pe sfârşite. Căci nu a fost oare desemnat un conducător peste ei căruia trebuia de-acum să-i dea în mod slugarnic onoare? Le-a spus că i-a chemat laolaltă să-i asigure că el nu se va mai supune acestei violări a drepturilor lui şi ale lor; că niciodată nu se va mai pleca în faţa lui Hristos; că va lua asupra lui onoarea ce ar fi trebuit să-i fie conferităşi va fi comandantul tuturor acelora care se vor supune să-l urmeze şi să asculte de vocea lui. A fost dispută printre îngeri. Lucifer şi simpatizanţii lui se luptau să reformeze conducerea lui Dumnezeu. Ei erau nemulţumiţi şi nefericiţi pentru că nu puteau să privească în înţelepciunea Lui de nepătruns ca să-I descopere planurile cu privire la înălţarea şi înzestrarea Fiului Său cu o aşa putere şi suveranitate. Ei s-au răzvrătit împotriva autorităţii Fiului.
Îngerii care erau loiali şi sinceri au căutat să îl împace pe acest înger puternic şi răzvrătit cu voinţa Creatorului lui. Ei au îndreptăţit acţiunea lui Dumnezeu de a acorda onoare Domnului Hristos şi, cu argumente puternice, căutau să-l convingă pe Lucifer că el nu avea mai puţinăonoare acum decât înainte ca Tatăl să declare cinstea pe care o oferise Fiului Său. Ei au arătat cu claritate că Hristos era Fiul lui Dumnezeu, existând împreună cu Tatăl înainte ca îngerii să fi fost creaţi, că El stătuse întotdeauna la dreapta lui Dumnezeu, că autoritatea Lui blândăşi iubitoare nu fusese pusă la îndoială niciodată până atunci şi că El nu dăduse niciodată decât porunci pe care oastea cerească se bucura să le împlinească. Ei au insistat asupra faptului că onoarea pe care o primise Hristos de la Tatăl, în prezenţa îngerilor, n-a ştirbit cu nimic onoarea pe care o primise Lucifer până atunci. Îngerii au plâns. Au căutat cu îngrijorare să-l facă să renunţe la planul lui rău şi să se supună Creatorului lor, pentru că înainte era numai pace şi armonie şi ce ar fi putut da naştere acestei voci răzvrătite şi nesupuse? Lucifer a refuzat să asculte. Apoi s-a îndepărtat de îngerii loiali şi sinceri, pe care i-a numit sclavi. Aceşti îngeri, credincioşi lui Dumnezeu, au rămas uimiţi văzând cum Lucifer avea succes în efortul lui de a stârni revoltă. El le-a promis o guvernare nouă, mai bună decât cea pe care o aveau acum, şi în care totul va fi libertate. Foarte mulţi şi-au făcut cunoscut planul de a-l accepta pe Lucifer drept conducător şi comandant suprem al lor. Văzând că propunerile i-au fost primite cu succes, el se măgulea că i-ar avea pe toţi îngerii de partea lui şi că ar fi egal cu Însuşi Dumnezeu, iar vocea lui autoritară va fi auzită comandând întreaga oaste a cerului. Din nou îngerii loiali l-au avertizat şi i-au arătat care vor fi, cu siguranţă, consecinţele dacă el persistă în această hotărâre; că Acela care i-a putut crea pe îngeri putea, prin tăria Lui, şi să le răstoarne întreaga autoritate şi, ca un semn, să le pedepsească îndrăzneala şi răzvrătirea lor teribilă. Să te gândeşti că un înger s-ar opune Legii lui Dumnezeu care era la fel de sacră ca şi El Însuşi! I-au avertizat pe îngerii rebeli să-şi închidă urechile la argumentele înşelătoare ale lui Lucifer. L-au sfătuit, pe el şi pe toţi aceia pe care îi influenţeze, să meargă la Dumnezeu şi să-şi mărturiseascăgreşeala de a fi admis un gând ce punea la îndoială autoritatea Sa. Mulţi dintre simpatizanţii lui Lucifer erau înclinaţi să asculte sfatul îngerilor credincioşi, săse pocăiască de nemulţumirea lor şi să fie primiţi din nou în încrederea deplină a Tatălui şi a Fiului Său iubit. Atunci marele răzvrătit a declarat că el cunoştea Legea lui Dumnezeu şi că, dacăs-ar supune în ascultare servilă, onoarea i-ar fi luată. Nu i-ar mai fi încredinţată misiunea lui înaltă. Le-a spus că merseseră deja prea departe ca să se mai întoarcăşi că el va înfrunta consecinţele, căci niciodată n-ar mai vrea să se plece într-o închinare de sclav înaintea Fiului lui Dumnezeu; că Dumnezeu nu i-ar ierta şi că acum ei trebuie să-şi apere libertatea şi să-şi obţinăprin forţă poziţia şi autoritatea care nu le-au fost acordate de bună voie.* Îngerii credincioşi au alergat în grabă la Fiul lui Dumnezeu şi I-au făcut cunoscut ceea ce se întâmpla printre îngeri. Ei L-au găsit pe Tatăl consultându-Se cu Fiul Său prea iubit ca să stabilească mijloacele prin care să înlăture pentru totdeauna autoritatea asumată de Satana, pentru cel mai mare bine al îngerilor credincioşi. Marele Dumnezeu ar fi putut să-l arunce dintr-o dată pe acest arhiamăgitor afară din cer, dar nu acesta era scopul Său. El avea să-i acorde rebelului şansa să-şi măsoare puterea şi tăria cu Fiul Său iubit şi cu îngerii credincioşi Lui. În această luptă, fiecare înger va alege de partea cui va fi şi acest lucru va fi cunoscut de toţi. A permite vreunuia dintre aceia care s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui să mai locuiască în cer n-ar fi prezentat siguranţă. Ei învăţaseră lecţia răzvrătirii veritabile împotriva Legii de neschimbat a lui Dumnezeu, iar acest lucru era incurabil. Dacă Dumnezeu Şi-ar fi manifestat puterea ca să-l pedepsească pe acest conducător răzvrătit, îngerii necredincioşi nu s-ar fi dat pe faţă. De aceea, Dumnezeu a folosit altă cale pentru a-Şi manifesta în mod distinct dreptatea şi judecata înainteaîntregii oştiri cereşti.

Descarcă pdf  

Perioada de timp dintre 1957 şi 2007 este denumită perioada „cea mai destabilizatoare ” din istoria Bisericii Adventiste. De ce? Din cauza publicării cărții Întrebări despre doctrină!
 George Knight, editorul introducerii istorice şi teologice a Ediţiei Adnotate a cărții Întrebări despre doctrinăiii din 2003, scria că „Întrebări despre doctrină poate fi uşor definită ca cea mai dezbinătoare carte din istoria adventismului de ziua a şaptea. O carte publicată pentru a ajuta la reconcilierea dintre adventism şi protestantismul conservator, a dat naștere la o îndelungată înstrăinare şi separare între facţiunile adventiste care s‐au dezvoltat în jurul ei. După 24‐27 octombrie 2007, când a avut loc cea de‐a 50‐a Conferință Aniversară a publicaţiei Întrebări despre doctrină ținută la Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan, douăzeci şi patru de savanți reprezentativi, incluzând un baptist şi un prezbiterian, şi‐au exprimat gândurile cu privire la această notabilă publicaţie din 1957. Desigur, nimeni nu poate cuprinde toate chestiunile din mintea fiecăruia. În timpul acelor câtorva zile, o remarcabilă unanimitate de respect şi apreciere a unora pentru alţii a predominat conferința.