Ce a făcut Ellen White în timpul unei pandemii

Exemplul poate fi o inspirație pentru noi în ceea ce privește reacțiile și acțiunile noastre pe timpul pandemiei de COVID-19

Pe data de 13 august 1894, Ellen White i-a trimis o scrisoare lui Stephen Haskell, în care vorbea despre preocuparea ei profundă pentru persoanele care mureau din cauza virusului gripal. Iată ce scria ea:

„În toată regiunea New South Wales am fost cu toții încercați prin această epidemie de gripă. Aproape fiecare familie din orașele mai mari sau mai mici a fost afectată. Unii sunt acum foarte, foarte bolnavi. Viața lor atârnă de un fir de păr. Ne rugăm pentru bolnavi și facem ce putem din punct de vedere financiar, după care așteptăm să vedem rezultatele… Săptămâna trecută, într-o singură zi au avut loc unsprezece înmormântări… Copiii nu par să sufere atât de mult ca adulții și vârstnicii. Am fost și eu afectată sever și nu am putut participa la întâlniri timp de patru săptămâni; dar nu am renunțat și nu am stat la pat nicio zi. Mi-am scris numărul de pagini aproape în fiecare zi, deși am tușit, am strănutat și mi-a curs sânge din nas. Fratele Colcord a fost țintuit la pat. Aproape toată lumea din jur suferă, dar Îi mulțumesc Domnului că îmi revin și am speranță în El. Vom face tot ce vom putea în numele Domnului. Îi mulțumesc Domnului că nu sunt nevoită să privesc neputincioasă, să gem și să mă rog doar văzându-i pe frații și surorile mele aflați în necaz… Poporul lui Dumnezeu este încercat; Dumnezeu să mă întărească să-i pot ajuta să treacă prin această încercare… și, făcând acest lucru, să ne prindem de Isus mai strâns ca niciodată” (Scrisoarea 30, 13 august 1894).

Este important să subliniem că, atunci când a scris scrisoarea, Ellen White avea deja 66 de ani și, ca atare, făcea parte din categoria persoanelor cu risc crescut. Încrederea ei în Dumnezeu și stilul ei de viață au ajutat-o ​​să stea tare în acel moment de criză și să iasă învingătoare.

Ceea ce a învățat în timpul acelei epidemii ne poate ajuta și pe noi acum în mijlocul acestei pandemii de coronavirus (COVID-19). Întrebarea pe care am auzit-o de multe ori este: și acum, ce putem face? Răspunsul la această întrebare ar trebui să ne facă să reacționăm într-un mod pozitiv, creativ, păstrând o atitudine potrivită față de criza actuală.

Ce putem face?

Putem urma exemplul lui Ellen White în câteva moduri:

  1. Ellen White nu s-a descurajat niciodată în fața bolii. Prinzându-se puternic de promisiunile Domnului, ea a continuat să lupte pentru familia ei și pentru frații pe care îi putea ajuta. Și noi trebuie să proclamăm aceeași încredere în puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu în mijlocul acestei crize prin care trecem. Trebuie să ne amintim că prezența lui Dumnezeu ne oferă curaj, după cum ne spune chiar El: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; eu te întăresc, tot eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare” (Isaia 41:10). În cuvintele lui Pavel: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți” (2 Corinteni 4:8,9). Trecem printr-o situație care ne-a „trântit jos”, dar nu ne-a „omorât”. Ne confruntăm cu lupte și încercări dificile, și vor veni situații chiar mai dificile, dar Isus este viu. El este refugiul și puterea noastră și, chiar dacă trecem prin valea umbrei morții, nu ar trebui să ne fie frică, pentru că toiagul și nuiaua Sa ne mângâie (Psalmul 23). Victoria noastră finală vine de la Domnul; să ne încredem în El.
  2. Ellen White nu a încetat să lucreze acasă la ea. Și-a stabilit un timp pentru a-și îndeplini obiectivele. Ea spune că nu a încetat niciodată să-și scrie norma zilnică de pagini. Acesta este un lucru util, deoarece ne consolidează simțul misiunii. Nu trebuie să ne pierdem din vedere ținta și trebuie să căutăm un mod de a ne atinge obiectivele, chiar și în timpul unui blocaj ca acesta. Pentru că „suntem izolați, dar nu aduși la tăcere”, avem o misiune de îndeplinit. În acest context al misiunii, Isus a spus: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).
  3. De asemenea, Ellen White a rămas activă și și-a păstrat o atitudine potrivită. Dacă ar fi avut privilegiul de a folosi comunicarea on-line ca noi astăzi, cu siguranță că ar fi ținut legătura cu biserica, încurajând membrii și oferindu-le speranță prin canalele de comunicare pe care le-ar fi avut la dispoziție. Mi-o imaginez creând, poate:
  • un mic grup online;
  • un mesaj special pentru biserică prin intermediul rețelelor de socializare;
  • sfaturi de dimineață pentru urmăritorii ei de pe Facebook;
  • un mesaj devoțional înregistrat și distribuit prin rețelele de socializare.

Nu vă descurajați! Avem multe lucruri de făcut și nu avem nevoie decât de puțină creativitate pentru a le realiza. Am citit recent fraze precum: „Bisericile sunt deschise; doar clădirile sunt închise.” „Biserica este deschisă, deoarece biserica ești tu.” „Deschidem biserica noastră digitală.” Puteți urmări serviciile de închinare ale bisericii pe internet, iar mulți folosesc platforma Zoom sau alte programe de videoconferință ca mijloc de conectare cu ceilalți.

  1. Ellen White se ruga și era plină de încredere în puterea lui Dumnezeu. În momente ca acestea, trebuie să avem încredere în minunatele promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a lăsat în Sfântul Său Cuvânt. Avem mii de promisiuni de care ne putem prinde cu credință. Ellen White scria: „Îi mulțumesc Domnului că îmi revin și am speranță în El… [Biserica trebuie] să ne prindem de Isus mai strâns ca niciodată” (Scrisoarea 30). Când a fost dus la Roma ca prizonier, Pavel a trebuit să înfrunte o furtună îngrozitoare pe mare, iar nava sa a trebuit să lupte cu un vânt puternic numit Euroclydon. În acel moment, el a spus trei lucruri: (Faptele 27: 23-25):
  • Nu vă temeți!
  • Nu vă descurajați; fiți plini de speranță!
  • Păstrați o atitudine pozitivă; nu vor exista pierderi pentru că Dumnezeu va fi cu voi!

Fie ca încrederea pe care a arătat-o apostolul să ne însoțească și pe noi în aceste zile!

  1. Ar trebui să evităm să acționăm deplasat, să îi speriem pe ceilalți sau să ne panicăm. Dimpotrivă, trebuie să fim pozitivi, împărțind speranță celor din jurul nostru, celor care ne văd, ne aud și ne urmăresc pe diferite căi.

Întâlnirile din casele noastre vor deveni din ce în ce mai relevante pentru rugăciune, citirea Bibliei, părtășie și mărturie. Când restricțiile de carantină vor fi ridicate, vom păstra în continuare în mințile noastre experiența timpului petrecut acasă. Ar trebui să folosim această experiență ca platformă de evanghelizare, spunându-le prietenilor și vecinilor că Isus vine în curând.

Dumnezeu este la cârmă și trebuie să fim întotdeauna gata să ascultăm vocea Lui. El vorbește – să fim receptivi la cuvintele Sale.

Sursă: https://www.adventistreview.org/what-ellen-white-did-during-a-pandemic

Corona-Virus, Ciuma Bubonica si Economia de Consum – Nimic Nou sub Soare

Am fost creat să oglindesc imaginea unui Dumnezeu care este suficient de puternic ca să creeze universul meu, suficient de atent ca să îmi asculte rugăciunile și suficient de iubitor ca să fie definit prin sacrificiu de Sine. Am găsit cea mai mare împlinire în călătoria mea spre scop și integritate

cartea – Adevărul despre îngeri

Descarcă pdf  

Această carte se ocupă de un subiect de interes mondial. Într-un număr fără precedent, programele de televiziune prezintă relatări cu privire la implicarea îngerilor în treburile oamenilor. Ziare de scandal publică povestiri despre numeroase apariții de vizitatori extratereștri. Librăriile etalează, raft după raft, volume ce se ocupă cu lumea supranaturală, iar vânzările sunt mari. În toate țările, oamenii își pun întrebări de felul: Dacă îngerii există, cine sunt ei de fapt? Sunt ei spiritele morților? Sunt ei prietenoși sau ostili? Pot ei comunica cu noi? Majoritatea răspunsurilor date de “cei autorizați” nu-l satisfac pe căutătorul sincer după adevăr. Multe dintre răspunsuri reprezintă doar niște speculații. Unele dintre acestea sunt făcute într-adins senzaționale, iar altele se bazează pe o interpretare eronată a Scripturii. Spre deosebire de acestea, cartea de față cuprinde informații inspirate. Ea oferă răspunsuri întemeiate puternic pe Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu doar expune adevărul despre îngeri, ci, credem noi, îl conduce pe cititor într-o mai profundă experiență spirituală. Primul capitol ne prezintă o privire generală asupra existenței și activităților ființelor din lumea nevăzută. Capitolul al doilea ilustrează câteva din numeroasele căi prin care îngerii sunt implicați în viața oamenilor. Începând cu capitolul 3, cartea prezintă, în secvențe istorice, o suită de evenimente și experiențe în care îngerii au jucat un rol major. Începe cu răzvrătirea lui Lucifer în cer, înainte de crearea acestei lumi, și se încheie cu rolul îngerilor în mărețele evenimente din viitor. Acest volum constituie o carte — resursă de neprețuit, însă este mai mult decât atât; este o carte care dă la o parte vălul dintre lumea văzută și cea nevăzută. Ea descoperă implicarea îngerilor în evenimentele pe care istoricii seculari le-au raportat, dar nu le-au putut explica, și dă cititorului simțământul că este martor ocular al acestor evenimente — o experiență într-adevăr extraordinară! Noi credem că această carte va fi prețuită de căutătorii de adevăr de pretutindeni din lume, că ea îi va ajuta să recunoască manifestările contrafăcute ale spiritelor și că, în viața lor de zi cu zi, Dumnezeu îi va conduce să caute și să se bucure de părtășia îngerilor sfinți.

cartea – Asemenea Lui

Descarcă pdf  

ISUS. Ai mai auzit de El, ai citit sau ai cântat despre El. In paginile cărţii pe care o ţii în mână, încercăm să prezentăm o perspectivă aparte asupra Mântuitorului lumii, una în care vom pune accent pe un singur lucru – cum S-a purtat Isus cu oamenii. El i-a primit la Sine pe păcătoşi, pe desfrânate şi pe hoţi. A fost plin de compasiune faţă de cei fricoşi, timizi şi întristaţi, dar i-a mustrat pe cei mândri şi pe cei care se bazau pe o îndreptăţire proprie.
Isus S-a purtat cu demnitate şi ca un apărător al oricărui grup minoritar al vremii Sale. Dar cum s-au purtat oamenii cu El?
Eşti invitat pe calea către Hristos, într-o trăire în care să fii… asemenea lui Isus.

cartea – Calea către Hristos

Descarcă pdf  

Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Iisus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.

Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea susţinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

cartea – Cel mai bogat om din peșteră

Descarcă pdf  

Ce s-ar putea spune despre vitorul unui adolescent cu un tată miliardar și o mamă celebră în lumea showbizului? În niciun caz că va ajunge să trăiască într-o peșteră sau că va mânca resturi din gunoi. Și totuși aceasta este povestea lui Doug – Doug Batchelor.

În adolescență, a cochetat cu ideea sinuciderii. A fumat marijuana, a consumat alcool, s-a drogat, le-a făcut zile negre părinților, a fugit de-acasă, a ajuns în spatele gratiilor și, în cele din urmă, s-a retras să trăiască pustnicește într-o peșteră. Acolo însă, în peșteră, acoperită de un strat gros de praf, a găsit Cartea care i-a schimbat viața.

Povestea lui Doug Batchelor te va pune serios pe gânduri și îți va dovedi că Dumnezeu nu plutește în vreo galaxie îndepărtată, ci este chiar aici, lângă tine.

cartea – Cugetări de pe muntele fericirilor

Descarcă pdf  

Predica de pe Munte este binecuvântarea cerului dată lumii, — un glas de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată omenirii spre a-i fi legea datoriei, lumină din cer, speranță și mângâiere în mijlocul greutăților, bucurie și alinare în toate pribegiile și peregrinările vieții. Aici, Prințul propovăduitorilor, Maestrul-Învățător, rostește cuvintele pe care I le-a dat Tatăl. Fericirile sunt salutul lui Hristos, nu numai pentru aceia care cred, ci pentru întreaga familie omenească. El pare a fi uitat pentru o clipă că este în lume, și nu în ceruri, și folosește salutarea care este familiară unei lumi pline de lumină. De pe buzele Sale se revarsă binecuvântări, ca izbucnirea unui șuvoi de viață îmbelșugată, de multă vreme stăvilit. Domnul nu ne lasă să ne îndoim câtuși de puțin în ce privește trăsăturile de caracter pe care El le va aproba și binecuvânta întotdeauna. El Își întoarce privirile de la ambițioșii favoriți ai lumii acesteia, spre aceia pe care ei i-au dezmoștenit, numindu-i fericiți pe toți aceia care primesc lumina și viața. Celor săraci cu duhul, celor blânzi, celor smeriți, celor întristați, celor disprețuiți, celor prigoniți, El le deschide brațele Sale ca un refugiu, zicând: “Veniți la Mine … și Eu vă voi da odihnă.” Domnul Hristos poate să privească asupra nenorocirii omenești, fără nici o umbră de părere de rău că l-a creat pe om. În inima omenească, El vede mai mult decât păcat, mai mult decât nenorocire. În nemărginita Sa iubire și înțelepciune, El vede posibilitățile omului, înălțimea la care acesta poate ajunge. Isus știe că, deși ființele omenești au abuzat de însușirile lor și au distrus demnitatea dată lor de Dumnezeu, totuși Creatorul trebuie să fie proslăvit prin răscumpărarea lor. Cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor își vor păstra totdeauna puterea lor. Fiecare propoziție este un giuvaer din tezaurul adevărului. Principiile enunțate în această predică sunt pentru toate veacurile și pentru toate clasele sociale. Cu putere divină, Domnul Hristos și-a exprimat credința și nădejdea când a pus în rândul celor fericiți diferite categorii de oameni, din pricină că și-au format caractere neprihănite. Trăind viața Dătătorului vieții, prin credința în El, oricine poate ajunge ținta înfățișată în cuvintele Sale.

 

cartea – Faptele apostolilor

Descarcă pdf  

A cincea carte a Noului Testament a fost cunoscută dintotdeauna sub numele de Faptele Apostolilor; dar titlul acesta nu se găseşte în paginile cărţii. Unul dintre primele manuscrise, Codex Sinaiticus, dă ca titlu al acestei cărţi a Noului Testament numai Faptele, fără să amintească ceva de apostoli. Există un motiv pentru acest lucru. Se intenţiona ca Faptele să fie ceva mai mult decât o scurtă istorie a lucrării de slujire a celor doisprezece apostoli, cu mult mai mult decât prezentarea principalelor evenimente din viaţa şi activitatea celor patru apostoli: Petru, Iacov, Ioan şi Pavel.

Cartea Faptelor a fost scrisă de “preaiubitul doctor” Luca, un convertit dintre Neamuri, pentru întreaga biserică, atât pentru Iudei, cât şi pentru Neamuri. Deşi acoperă o perioadă puţin mai mare de trei decenii, ea este plină de importante lecţii şi învăţături pentru biserica din toate veacurile. În Cartea Faptelor, Dumnezeu arată în mod clar că şi astăzi creştinii trebuie să trăiască experienţa aceluiaşi Duh Sfânt care, în Ziua Cincizecimii, a venit cu putere asupra ucenicilor şi a făcut ca solia Evangheliei să se răspândească, ca focul în arie, în lumea cunoscută pe atunci. Faptele Duhului Sfânt – prin Petru şi Pavel, Ioan şi Iacov, cum şi prin ceilalţi apostoli – pot şi trebuie să se repete în viaţa şi activitatea copiilor slujitorilor lui Dumnezeu, de astăzi.

Modelul abrupt în care se încheie cartea Faptelor nu este incidental; el sugerează în mod deliberat faptul că această extraordinară relatare este neterminată şi, de asemenea, că faptele lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, trebuie să continue în toată dispensaţiunea creştină, fiecare generaţie adăugând un capitol plin de frumuseţe şi putere la cele precedente. Faptele prezentate în această valoroasă carte sunt, în cel mai real sens al Cuvântului, faptele Duhului Sfânt, pentru că, în vremea apostolilor, Duhul Sfânt a fost acela care era prezent ca sfătuitor şi ajutor al conducătorilor creştini. În Ziua Cincizecimii, ucenicii care se rugau au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au predicat Evanghelia cu putere. Cei şapte bărbaţi aleşi ca diaconi au fost “plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune” (Fapte 6,3). Duhul Sfânt a fost acela care a consacrat pe Saul pentru lucrare (Fapte 9,17), care a pus deoparte pe Barnaba şi Saul, pentru lucrarea misionară (Fapte 13,2-4), care a fost prezent în adunarea Bisericii din Ierusalim (Fapte 15,28), cum şi în călătoriile misionare ale lui Pavel (Fapte 16,6.7). Când biserica a suferit persecuţii din partea romanilor şi a iudeilor, Duhul Sfânt a fost acela care a susţinut pe credincioşi şi i-a păstrat, ocrotindu-i de erezii.

Faptele Apostolilor este una dintre ultimele cărţi scrise de Ellen G. White. Ea a fost publicată cu câţiva ani mai înainte de moartea sa. Este una dintre cele mai deosebite lucrări ieşite de sub pana ei. Cititorul interesat va găsi în ea lumină şi inspiraţie pentru o clasă şi puternică vieţuire şi mărturie creştină. Solia cărţii este actuală, aşa cum a fost totdeauna, şi acest lucru se reflectă în efortul autoarei de a arăta că secolul douăzeci va trebui să fie martor al unei revărsări a puterii Duhului Sfânt cu mult mai mare decât aceea din ziua Cincizecimii. Lucrarea de vestire a Evangheliei nu trebuie să se încheie cu o mai mică manifestare a puterii Duhului Sfânt decât au marcat începuturile ei.

Cu acest volum se încheie publicarea în limba română a ciclului “Conflictul Veacurilor”, alcătuit din cărţile: “Hristos Lumina Lumii”, “Tragedia Veacurilor” (Marea Luptă), “Patriarhi şi Profeţi”, “Profeţi şi Regi” şi, acum, “Faptele Apostolilor”.

O comoară inepuizabilă de adevăr dumnezeiesc, prin care cititorul poate cunoaşte şi retrăi evenimentele deosebit de strălucite din prima biserică creştină şi, în acelaşi timp, poate fi ocrotit de subtilele înşelăciuni ale vrăjmaşului sufletelor, fiind astfel inspirat şi întărit ca, prin viaţa şi activitatea sa, să completeze, în această generaţie, raportul ceresc al Faptelor Apostolilor, al glorioaselor experienţe în slujba lui Dumnezeu şi a Evangheliei Sale.

cartea – Față în față cu adevărata Evanghelia

Descarcă pdf 

Capacitatea de a gândi profund și de a vorbi simplu este un dar special. Acest fapt este adevărat mai ales atunci când vine vorba de chestiuni controversate. Și, dacă există, sunt puține cărțile de care am cunoștință, care să îndeplinească  această sarcină precum cartea lui Dennis Priebe, Față în față cu adevărata Evanghelie.

Pastorul Dennis Priebe a fost profesorul meu la Pacific Union College în perioada de început a anilor 1980. A fost privilegiul meu să lucrez ca secretar al său în timpul ultimului meu an la teologie. De atunci eu însumi am fost martorul clarității și discernământului care au însoțit lucrarea pastorului Priebe, atât în sala de clasă cât și în seriile de prezentări publice. Efortul lui a fost cu adevărat o binecuvântare pentru multe mii de suflete.

Chestiunile legate de păcat, de mântuire, ce a venit Isus să înfăptuiască și cum viața Sa poate fi trăită în experiența creștinilor consacrați, au stârnit de ceva ani de zile discuții viguroase în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Mulți se plâng că problemele sunt prea complicate și că doar cineva cu o diplomă academică le poate înțelege. Cartea lui Priebe face însă limpezi aceste chestiuni.

Este convingerea mea fermă, în calitate de pastor și student pe viață al acestor întrebări, că doar o întoarcere din toată inima la autoritatea supremă a Scripturii și a scrierilor Spiritului profetic va aduce unitate bisericii în aceste puncte de doctrină. Opinia omenească, educația omenească și experiența umană au fost prea mult timp amestecate cu sfatul scris al lui Dumnezeu. Odată ce scoatem Cuvântul scris din încrengătura speculației omenești și din capriciile experienței, ceea ce Dumnezeu are de spus despre aceste subiecte va fi din nou clar.

Este rugăciunea mea ca această tipărire a cărții pastorului Priebe în limba română să aducă mesajului ei cea mai răspândită expunere posibilă, iar promisiunea ei glorioasă de biruință totală asupra păcatului în această viață, prin puterea locuirii lăuntrice a Duhului Sfânt, să inspire mulțimi să-și pregătească inimile și viețile pentru a-L întâmpina pe Domnul lor în pace.